Săptămâna trecută, unul dintre patronii clubului Atmosphere a fost prins în centrul municipiului fără permis. Acesta a refuzat și prelevarea de probe biologice, iar motivul ar fi legat de consumul de alcool din seara respectivă. Potrivit IPJ BN, bărbatul nu a deținut niciodată permis în România, deși se plimbă de ani de zile cu mașina.
Joi noaptea, managerul clubului Atmosphere a fost oprit de către polițiștii rutieri chiar în centrul municipiului. Acesta nu deținea permis de conducere și s-a sustras prelevării de probe biologice.
„Judecătoria Bistrița dispune luarea măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile față de inculpatul I.P.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, constând în aceea că, la data de 17.02.2017, în jurul orei 03:10, acționând cu forma de vinovăție a intenției, a condus autoturismul marca BMW pe drumurile publice, respectiv pe strada Dornei din municipiul Bistrița, deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la solicitarea organelor de poliție de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei a refuzat”, se arată în soluția dată de Judecătoria Bistrița.
Se pare că bărbatul de 42 de ani a fost reținut și ulterior arestat la domiciliu tocmai pentru că mai are o condamnare pentru o faptă similară, iar perioada de încercare încă nu a expirat.
În luna noiembrie a anului 2015, acesta a fost condamnat la un an și 10 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de doi ani. Acesta a fost găsit vinovat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere și dare de mită, după ce a încercat să ofere polițistului care l-a oprit 2.000 de lei ca să închidă ochii.
Deși pare greu de crezut, bărbatul nu a deținut niciodată un permis de conducere, cel puțin nu unul valabil în România, după cum confirmă și Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud:
„În evidențele noastre nu apare cu permis de conducere obținut în România”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.