Numărul mic de comenzi pe care l-a avut firma de cablaje în ultima perioadă este cauza principaslă pentru luarea acestei măsuri drastice. Astfel, începând de astăzi angajaţii vor fi chemaţi la muncă doar atunci când vor avea comenzi, aceştia urmând să fie plătiţi cu 75 la sută din salariul lunar.
De această măsură vor fi afectaţi 192 de angajaţi din cadrul Iproeb. Când nu vor avea de lucru aceştia vor sta acasă.
Potrivit ultimelor statistici în primele nouă luni ale anului trecut cifra de afaceri a Iproeb Bistriţa a scăzut cu aproape 64 milioane de lei, iar profitul s-a diminuat de circa şase ori, la 800.000 de lei.
În aceeaşi perioadă a anului 2011, cifra de afaceri era de 86,7 milioane de lei iar profitul înregistrat de 5,2 milioane de lei.
Firma Iproeb avea anul trecut peste 400 de angajaţi care se ocupau de comercializarea de conductoare din aluminiu, oţel-aluminiu şi oţel zincat, cabluri de tracţiune, cabluri şi conductoare din cupru, respectiv aluminiu izolate în PVC, cauciuc şi polietilenă, materiale electroizolante, izolatoare compozite, diverse echipamente electrice şi mijloace de automatizare.