Incendiu puternic în această noapte la un depozit de mobilă situat la ieșire din Viișoara. Flăcările au cuprins camera în care se afla centrala termică și atelierul de tâmplărie și ajunseseră deja la acoperișul imobilului lipit de acestea.
Prin clipe de coșmar au trecut în această seară două familii care locuiesc în Viișoara, deasupra unui magazin și depozit de mobilă.
Un incendiu puternic a cuprins clădirea lipită de acest imobil unde era amenjată camera centralei termice și atelierul de lucru. Flăcările au cuprins rapid acoperișul și amenințau să se extindă și la clădirea cu patru nivele.
Autospecialele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița au ajuns la locul incendiului chiar în momentul în care flăcările, înalte de câțiva metri, urmau să se extindă. Dacă incendiul ar fi fost anunțat cu 5 minute mai târziu întreg imobilul ar fi fost cuprins de flăcări.
Pompierii au reușit să domolească flăcările înainte ca acestea să mai provoace și alte pagube și acum luptă să lichideze toate focarele. La fața locului au ajuns trei autospeciale cu apă și spumă și un Echipaj de Prim Ajutor al SMURD.
De la mansarda imobilului au fost evacuate cele două familii care locuiau acolo însă nimeni nu a fost rănit și nu a avut nevoie de ajutorul paramedicilor.
Cel mai probabil incendiul a pornit de la centrala termică.