Un incendiu puternic a mistuit aproape cinci hectare de pădure în comuna Lunca Ilvei. Primarul comunei, Flaviu Lupşan, spune că focul a pornit de la un sabot blocat al unui tren, care a produs scântei pe lângă calea ferată. Astfel s-a aprins vegetaţia din zona liniei, iar focul s-a extins apoi în amonte.
Pompierii voluntari, cei veniţi de la Sîngeorz-Băi, dar şi localnicii au încercat să stingă flăcările ore întregi, incendiul fiind anihilat abia în această dimineaţă, în jurul orei 2.00.
Flaviu Lupşan, primarul din Lunca Ilvei, spune că "am fost înştiinţaţi despre producerea incendiului ieri pe la ora 19.30. Împreună cu localnicii, pompierii de la Sîngeorz-Băi, dar şi cu cei voluntari, am făcut tot posibilul pentru a stinge focul cât mai repede. Au ars două zone de pădure, una pe o suprafaţă de trei hectare, iar alta de 1,5 hectare".
Edilul a mai precizat că "focul a pornit de la un sabot al unui tren, care s-a blocat, iar cum acesta şi-a continuat drumul, scânteile au sărit pe lângă linia ferată şi au cuprins vegetaţia. Flăcările s-au extins apoi în amonte. La faţa locului au fost găsite elemente din acel sabot, am luat legătura cu cei de la CFR să vedem cum ne pot despăgubi, pagubele fiind mari".