Săptămâna trecută a avut loc un spectacol dedicat Adrianei Buzan, o tânără mamă diagnosticată cu cancer mamar, mestastaze osoase și la ficat. În urma acestui spectacol s-au adunat 17.600 de lei, un sfert din suma de care are nevoie bistrițeanca pentru a realiza un tratament în Turcia.
Săptămâna trecută, artiști, soliști de muzică populară, handbalistele de la CSM Bistrița și Marius Varga, unul dintre câștigătorii de la Next Star au umplut sala de spectacole de la Dacia.
Aceștia au participat la un spectacol dedicat Adrianei Buzan, o bistrițeancă de 35 de ani, diagnosticată pentru a doua oară cu cancer, care își crește băiețelul singură. Adriana a fost diagnosticată în prima fază cu cancer mamar, descoperindu-se și metastaze osoase și la ficat. Povestea Adrianei o puteți citi AICI.
Scopul a fost adunarea celor 20.000 de euro necesari tratamentului într-o clinică din Turcia. Cei prezenți au ajutat-o pe Adriana achiziționând invitații cu 25 de lei, dar și donând diverse sume de bani.
Potrivit radiorenașterea.ro, în urma donațiilor și vânzării invitațiilor a fost adunată suma de 17.600 de lei, adică aproximativ un sfert din cât are nevoie Adriana pentru a achita tratamentul de la clinica din Turcia.
Mai puteți citi:
FOTO/VIDEO: O seară MAGICĂ, o seară a Binelui. Artişti, sportivi, oficialităţi – implicaţi într-un tulburător concert caritabil
Adriana, tânăra bolnavă de cancer care își crește singură copilul, mai are nevoie de încă o minune! Să adune banii pentru tratament în Turcia!