"Aculturatie si interculturalitate" a fost tema unei sesiuni de comunicari stiintifice gazduita astazi in sala de sedinte a Consiliului Judetean. Foarte putine persoane au fost interesate de aceasta dezbatere, in sala fiind in jur de zece persoane, cu tot cu organizatori si staff tehnic.
In organizarea Centrului Judetean pentru Cultura, a Radio Somes si a Asociatiei Tonight, astazi a avut loc prima actiune din cadrul evenimentului
“Interculturalitate in spatiul romanesc” “De Rusalii in Bistrita-Nasaud”, care se va incheia cu Hora Somesana.
Astfel, cu o intarziere de o jumatate de ora, in sala de sedinte a Consiliului Judetean a inceput o sesiune de comunicari pe tema “Aculturatie si interculturalitate”. Participarea la eveniment a fost una extrem de restransa, in jur de zece persoane. Alaturi de directorul Centrului Judetean pentru Cultura, Vasile Somlea, la eveniment au mai participat vicepresedintele Consiliului Judetean, Mihai Bumbu, directorul Directiei pentru Cultura, Alexandru Uiuiu, directorul Spitalului Judetean, dr. Mircea Gelu Buta, Ioan Pintea si inca cateva persoane.
Despre tema dezbaterii, “Aculturatie si interculturalitate” a vorbit pentru Bistriteanul.ro directorul CJC, Vasile Somlea: "este o tema interesanta... Traim intr-un moment in care asistam la un fenomen contradictoriu, pe de o parte fenomenul globalizarii, pe de alta parte tendinta de conservare a valorilor traditionale de catre fiecare cultura in parte. In context european acest context este putin mai accentuat... Propunerea aceasta de a discuta pe tema aculturatiei si multiculturalism sau interculturalitate a venit intr-un cadru mai larg de discutii pe care le-am avut cu oameni din mediul universitar. Este util ca sa promovam aceasta discutie, sigur cu participarea unor persoane autorizate, pe mai multe paliere, de la muzicologie, la antropologie, de la sociologie pana la abordari pur literare pentru ca numai in urma acestor dezbateri multiple se pot desprinde doua elemente, pe de o parte niste concluzii utile pentru publicul de specialitate, iar pe de alta parte se poate realiza o stimulare a interesului marelui public, mass-mediei, pentru subiectul in cauza. Daca noi... Era o disputa in alti ani si in aceasta ultima perioada am constatat ca se accentueaza aceasta tendinta cu privire la accentul care trebuie sa cada, cu privire la ceea ce trebuie accentuat la momentul actual intr-un context cultural national. Unii sustin ca nu ar mai fi cazul ca sa se acorde atata atentie culturii traditionale intr-un cadru general european. Parerea mea este ca cei care afirma acest lucru gresesc".