In memoria regretatului profesor Lazar Ureche, trecut in nefiinta vineri, 21 octombrie. Inmormantarea are loc astazi, 24 octombrie.
"Numiti trei virtuti umane care ar trebui respectate in orice situatie". Astfel suna cerinta temei noastre la una dintre orele de vineri, 21 octombrie 2011.
Desi lucrurile care ne apropie sunt, cred, mult mai puternice decat cele ce ne diferentiaza, am avut viziuni variate asupra calitatilor ce il fac pe om OM. Unii am sustinut demnitatea, altii bunatatea, altii corectitudinea, simplitatea, inteligenta, altruismul...
Argumentele in favoarea propriului crez ne-au condus la concluzia ca multe dintre aceste valori umane coexista intr-o persoana, derivand unele din altele. Astfel, bunatatea atrage dupa sine corectitudinea care, la randul ei, presupune demnitate si inteligenta.
Cu cat discutam mai mult despre virtutile umane, chipul Domnului Profesor Lazar Ureche aparea viu in mintea noastra – asta pentru ca Domnul Profesor ramane un adevarat model, un mentor, plecat intr un alt spatiu, de unde sa ne poata privi pe toti, la fel cum facea ori de cate ori intra in clasa cu simplitatea unui OM care ne demonstra, in fiecare zi a vietii lui de dascal, ca el cunostea cel mai bine lectia despre altruism a lui Nicolae Iorga: „In fiecare seara, inainte de culcare, socoteste nu ceea ce au facut altii pentru tine, ci ceea ce ai facut tu pentru altii.”
Amintindu-ne toti in acelasi timp de Profesorul nostru de istorie, am simtit ca acesta va trai atata timp cat inimile noastre vor mai bate, iar cugetele noastre vor urma firul unei calatorii care ne transforma, din simpli trecatori, in eroi capabili sa depaseasca orice obstacol al vietii.
Raul Galan
elev, Colegiul National „Andrei Muresanu”