Dacă anul trecut, nevoiașii din orașul nostru au primit de Paște, din partea primăriei, pe lângă ulei, zahăr și făină pui congelați, în 2013 ei vor merge acasă cu un kilogram de carne de vită, la conservă. La Direcția Municipală de Servicii Sociale din cadrul Primăriei Bistriţa au fost depuse deja peste 1.500 de cereri în acest sens.
Pentru a beneficia de aceste ajutoare alimentare persoanele trebuie să aibă o pensie de până la 600 de lei pe lună, fiind acceptate însă și cererile celor cu handicap accentuat.
"Dacă anul trecut au beneficiat de ajutor circa 2.000 de bistrițeni nevoiași, anul acesta numărul lor va fi mai mic, asta pentru că unora le-a crescut pensia și au trecut de pragul de 600 de lei cât este prevăzut pentru a primi alimente. Până la ora actuală au fost depuse peste 1.500 de cereri în acest sens", explică Mihai Ruști, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița.
Anul acesta, de Paște, oamenii nu vor mai primi pui congelaţi, produsul fiind înlocuit cu conserve din carne de vită.
"Acum, pachetul conține un kilogram de carne de vită la conservă, un kilogram de zahăr, unul de făină de grâu, unul de orez şi un litru de ulei", a mai precizat Mihai Ruşti.