Şi pompierii au ieşit ieri la adunat de gunoaie, la fel ca şi ceilalţi angajaţi ai instituţiilor din judeţ. În doar câteva ore, ei au strâns peste 400 de saci cu gunoaie.
Circa 100 de angajaţi ai ISU Bistriţa au participat ieri la o acţiune de igienizare, în cadrul campaniei de curăţenie organizată sub sloganul „Fii demn de Europa!Implică-te!”.
În frunte cu comanda unităţii, personalul din cadrul tuturor structurilor ISU Bistriţa au ecologizat malurile râului Someş din localităţile Beclean, Năsăud şi Sîngeorz-Băi, pădurea Sigmir şi Valea Secu din Prundu Bîrgăului.
În doar câteva ore, pompierii au reuşit să adune peste 400 de saci de gunoaie, contribuind astfel la înfrumuseţarea zonelor în care şi-au desfăşurat activitatea.