Se crede că în ajun de Bobotează prin satele din Bistriţa-Năsăud bântuiau duhurile rele, precum „tricolicii” şi „moroii”.

Tricolicii sunt acei oameni nefericiţi care, atunci când au fost mici, au fost înţărcaţi câteva zile, apoi lăsaţi din nou să sugă. Toţi devin tricolici, iar şira spinării li se prelungeşte şi se termină într-o codiţă acoperită de păr.

În nopţile de Crăciun, de An Nou şi de Bobotează, tricolicii se transformă la miezul nopţii în porci, scroafe sau cai – apoi încep să bată din fălci, urlă şi atacă oamenii şi animalele. „Dacă vrei să-i loveşti, fie cu parul, fie cu săcurea, niciodată nu-i nimereşti, deci nu le poţi face absolut nemica…”, mai povesteşte învăţătorul Ion Barna din Maieru.

„Transformarea ţine până la cântatul cocoşilor, când respectivul iarăşi devine om ca toţi oamenii. El însă nu ştie absolut nemica. Se pot însă cunoaşte, căci corpul lor prezintă zgârieturi, lovituri, atât la faţă, cât şi la mâini, picioare, spate…”, relatează învăţătorul care adaugă că unul dintre cunoscuţii săi a şi surprins la scăldat o femeie din sat care avea coadă de tricolici şi care după asemenea zile magice rămânea cu lovituri şi zgârieturi pe faţă. Omul era convins că femeia este tricolici. „Eu cred că femeia, pe care o cunosc personal, poate fi eventual epileptică…”, conchide Ion Barna.

Moroii erau consideraţi copiii morţi înainte de a fi botezaţi (fie de preot, fie de moaşă) şi îngropaţi în afara cimitirului sfinţit, „fără să se fi pus în mormânt cu ei baremi tămâie şi agheasmă sfinţită de preot". Din 7 în 7 ani, moroii prind viaţă în ajun de Bobotează, se scoală din mormânt şi se transformă în cai sau porci, periclitând viaţa oamenilor şi a animalelor – mai povesteşte învăţătorul din Maieru, avertizând că cei mai periculoşi sunt cei „pierduţi” (avortaţi) de fete.

Pentru a se apăra de asemenea spirite rele, localnicii obişnuiau să se ungă cu usturoi la pinteni şi pe frunte, după care, „cu un căţăl de usturoi fac semnul crucii pe uşa grajdurilor, a oblonului şi a ferestrelor… Să mai înconjură de către un copil nevinovat casa şi grajdurile de trei ori cu tămâie aprinsă. Tămâia trebuie să fi fost sfinţită înainte de preot…”

În pielea goală – în apele curgătoare ale satului, în Ajun de Bobotează

Pe Valea Ţibleşului, cu deosebire în satele din amonte, mentalitatea magică pe care a constatat-o Ion Barna la Maieru, prin anii ’30 a avut o viaţă mai lungă, căci este consemnată mult mai târziu de către Marius Dan Drăgoi. În plus, aici s-au practicat descântecele sau scăldatul fetelor la râu, la miezul nopţii, în ajun de Bobotează sau dimineaţa, foarte devreme – pentru că acum se credea că „toate apele sunt ca Iordanul”:

„Şi la Târlişua, ca şi în multe alte sate din zonă, în noaptea Bobotezei se obişnuia ca fetele şi băieţii necăsătoriţi să se arunce goi de trei ori în râu. Măriuţa Bolbos (45 ani) ne povesteşte cum a procedat ea cât a fost fată”: „M-am scăldat şi io în noaptea Bobotezei de câteva ori, cât am fost fată. Zîua ne duceam câteva fete şî ne căutam aşă un loc mai ferit, ne făceam gaură în gheaţă şi cărare prin omăt, apoi după miezu’ nopţii ne dezbrăcam acasă de tăte hainele, ne luam numa’ sumanu’ pă noi şî nişte cizme în picioare, apoi ne despleteam de păr şî aşă meream fuga şî ne ţâpam de tri ori în apă. Tăt mă mir cum de nu ne era frig…"

Autorul mai sus citat consemnează că, dacă la Spermezeu acest obicei al cufundării în apa râului a dispărut mai repede decât în alte locuri, la Agrieş, Târlişua şi Borleasa, tinerii încă mai obişnuiau să se arunce în râu în noaptea Bobotezei, inclusiv prin anii ’70…

Vrăji şi descântece pentru măritişul fetelor fără noroc

Fetele care nu reuşiseră să se mărite veneau, tot în ajun de Bobotează, la „femeile pricepute” din sat să le facă un descântec de întors – ca să „li se întoarne norocul”, socotit „legat” sau pus sub sechestru de vreo altă descântătoare, la solicitarea vreunei rivale.

Boboteaza era socotită pentru asemenea practici magice un adevărat soroc, fiind tocmai momentul rotirii timpului spre noul ciclu.

Dar înainte de asta, fata care îşi dorea descântecul trebuia să ţină post luni, miercuri şi vineri, iar în ajun de Bobotează, fără să mănânce şi să bea nimic până seara, trebuia să se prezinte la descântătoare…

Aceasta punea apă curată de izvor într-o oală de lut nemaifolosită, apoi lua în mână un cuţit lung de bucătărie şi „mereu căscând de mai că i se rupeau fălcile” – tăia apa din oală, începând s-o descânte pe fată: „Doamne Sfântă Mărie, Eu nu torc, eu întorc / întorc urile şi făcăturile / Oricine ce-o făcut / oricine ce-o adus / de-o făcut o fată cu o fată / ori două surori laolaltă / o văduvă grasă / ori o fină cu nănaşă / De-o făcut cu păr de lup, de mâţ, de om ori de câne / ori cu muci de moşneag / ori cu balegă de gândac / ori cu oase de drac / ori cu cine-o făcut / ori cu cine-o lucrat / Eu toate i le-ntorc în cap!...”

Sursa: „Sărbătorile ciclului social şi calendaristic. Munci şi zile în ţinutul Bistriţei şi Năsăudului”, autori: Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian.

Foto: deieri-deazi.blogspot.com