Una dintre metodele de a „ghici” viitorul celor din familie, în noaptea de Anul Nou, la Maieru era şi răzimatul lemnelor, numită şi descrisă de Ion Barna: „În seara de Anul Nou se iau atâtea bucăţele de lemne câte persoane sunt în familie, se numeşte fiecare lemn pe numele membrului de familie şi se reazămă în târnaţ, într-un loc mai ascuns, în sus şi-n jos de perete. A doua zi dimineaţă, care va fi căzut – e semn că acela, în cursul anului, va muri”, precizează cercetătorul. 

Tot în ajunul Anului Nou, o practică divinatorie foarte răspândită (în mai toate satele din zona Năsăud-Rodna, dar şi în alte părţi) era testarea vremii prin intermediul „calendarului de ceapă”.

Ţăranii obişnuiau să desfacă douăsprezece coji de ceapă care se umpleau cu sare şi se atribuia fiecăreia, în ordine cronologică, una din cele 12 luni ale anului. Cojile se puneau în seara Anului Nou pe un ştergar nou – pe masă, sau la fereastră, iar dimineaţa se verifica gradul de umiditate al fiecărei coji de ceapă.

Coaja în care se observa sarea topită „cu picuri de apă” atesta faptul că luna respectivă va fi una ploioasă, iar cea în care rămânea sarea aproape uscată arăta că acea lună va fi secetoasă.

Sursa: volumul „Sărbătorile ciclului social şi calendaristic. Munci şi zile în ţinutul Bistriţei şi Năsăudului”, autori: Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian