Deşi în sezonul rece aprozarele în case se vând fructe şi legume au o gamă variată de produse iar cumpărătorii au de unde să aleagă preţurile sunt extrem de ridicate faţă de alte perioade ale anului. Bistriţenii cumpără mai puţin în această perioadă, fructele pentru unii ajungând să fie un lux.
Dacă vara fructele şi legumele se vând la preţuri extrem de mici şi oricine îşi permite să se aprovizioneze cu de toate, de îndată ce se apropie iarna lucrurile se schimbă.
Preţurile explodează parcă şi ţin cumpărătorii departe de magazinele specializate cu astfel de produse.
Portocalele costă chiar şi 8 lei, merele 4 – 5 lei kilogramul. Perele ajung chiar şi la 12 lei. Strugurii de asemenea pot fi cumpăraţi cu 10 – 12 lei kilogramul.
Nici legumele nu sunt mai ieftine. Cartofii costă chiar şi 3 lei, varza 2 lei, roşiile nu sunt mai ieftine de 8 lei iar ciupercile ajung în unele locuri chiar şi la 12 lei.
Bistriţenii cumpără mult mai puţin decât de obicei, se aprovizionează doar cu strictul necesar pentru că preţurile sunt extrem de mari.
Fructele şi legumele sunt atât de scumpe pentru că majoritatea sunt de import, nu de producţie românească.
Cei care în vară au fost harnici şi au pus compoturi, zacuscă şi murături pentru această perioadă nu îşi fac probleme din cauza preţurilor ridicate la fructe şi legume.