Un nou proiect de lege uimește de-a dreptul. Se vrea introducerea unei legi care să reglementeze co-voiajarea, „ridesharingul”. Va fi interesant de văzut cum se va pune în aplicare această lege în condițiile în care în Bistrița-Năsăud la fiecare colț de stradă pândesc vestiții „rechini”.
Este vorba despre legea 38/2003 care privește transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Ideea este ca „ridesharingul”, adică călătoria în același autoturism cu mai multe persoane, dar nu în scop profesional, să se facă doar cu șoferi care au atestat pentru așa ceva. Atât șoferii, cât și pasagerii vor trebui să se înscrie pe o platformă online pe care să încarce inclusiv un profil al lor, astfel încât colegii de banchetă să știe cu cine călătoresc.
Proiectul de lege este interesant și sună chiar civilizat, însă rămâne de văzut dacă se poate aplica cu adevărat, având în vedere că în Bistrița-Năsăud „rechinii” așteaptă la fiecare colț de stradă și s-a dezvoltat o afacere la negru care durează deja de foarte mulți ani. Poliția bistrițeană a mai întocmit dosare penale persoanelor care iau persoane „la ocazie”, dar asta nu a oprit nicidecum activitatea lor.
Atestatul respectiv va fi eliberat direct de pe platforma online pe care șoferii și pasagerii vor trebui să se înscrie, asta în cazul în care legea va primi vot favorabil.