Un băiat de 17 ani din Bistriţa i-a smuls unei femei lănţişorul de la gât şi a mers la un magazin pentru a-l amaneta. La scurt timp, el a fost prins de poliţişti.
Ieri, o femeie de 33 ani din Bistriţa a sesizat prin 112 faptul că în jurul orei 12:45, o persoană necunoscută i-a rupt lănţişorul pe care îl avea la gât, după care a fugit.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că femeia se afla în faţa blocului de domiciliu, singură, iar un tânăr necunoscut, fără a o agresa în vreun fel sau ameninţa cu acte de violenţă, i-a rupt lănţişorul de la gât şi a fugit.
În urma verificărilor efectuate a fost identificat suspectul, fiind vorba despre A.R. de 17 ani din Bistriţa.
Acesta a amanetat lănţişorul la un magazin din oraş.