Oaspeți de seamă, zilele trecute, la Colegiul Național „Liviu Reberanu”, acolo unde s-a desfășurat prima întâlnire transnaţională în cadrul unui proiect deosebit UNESCO Heritage din programul Erasmus+. Au participat reprezentanţii ţărilor partenere: Portugalia, Turcia, Grecia, Italia, Croaţia, Cehia şi România.
Colegiul National „Liviu Rebreanu” din Bistrița a câștigat recent proiectul european ERASMUS + “UNESCO Heritage”, Actiunea Cheie 2 - Parteneriate strategice între școli, proiect care se va derula pe o perioadă de doi ani școlari, începând cu luna septembrie 2014 și până în august 2016 - iar zilele trecute, colegiul din Bistrița a găzduit prima întâlnire transnațională cu reprezentanți ai țărilor implicate în acest proiect.
Scopul întâlnirii a fost acela de a distribui și asuma sarcinile de lucru între țările participante, de a analiza și clarifica activitățile comune, interacțiunea și schimburile interculturale și de bune practici care vor urma.
Cu acest prilej, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” s-a transformat într-un spațiu cosmopolit, reunind parteneri din Portugalia (Agrupamento de Escolas Dr. Mario Sacramento, Aveiro), Turcia (Hasan Sadoglu Kiz Teknik ve Meslek Lisesi, Istanbul), Grecia (Ekto Gymnasio Herakliou, Creta), Croația (Turisticko ugostiteljska skola Split), Italia (Istituto Istruzione Superiore Castelnovo ne Monti) și Cehia (Zakladni skola Ostrava, Nadrazni 117, p.o, Ostrava).
Prin prezența lor, oaspeții Colegiului „Liviu Rebreanu” au dăruit școlii momente deosebite și memorabile, evocând farmecul și efervescența întâlnirilor culturale de altădată.
„Principalul rezultat intelectual al acestui proiect îl reprezintă elaborarea și conceperea unei curricule care va fi propusă pe viitor ca opțional pe temele patrimoniului Unesco și pentru care vom face lobby să fie acceptat la nivel național” a explicat pentru Bistrițeanul.ro Alina Gîmbuță, coordonatorul proiectului.
Mai mult, acest proiect va aduce cu sine și aplicarea unor metode și materiale didactice inovatoare - cum este și lucrul cu hărțile interactive, o noutate pentru sistemul de învățământ românesc și bistrițean, dar și jocuri foarte atractive cu scop didactic. „Este un proiect dedicat elevilor care vor fi antrenați într-o serie de sesiuni de învățare și formare pe tematica proiectului” a mai spus Alina Gîmbuță, adăugând că următoarea etapă a proiectului va presupune o vizită în Cehia, săptămâna viitoare.
Din echipa de proiect bistrițeană mai fac parte profesorii Helena Schuster, Constantin Rus, Dalia Chira, Dorina Manta, Georgeta Maroși și Doina Petrean care au prezentat principalele caracteristici ale sistemului educațional din România, istoricul Colegiului „Liviu Rebreanu”, realizările elevilor și ale profesorilor școlii.
Sesiunile de lucru ale Întalnirii Transnationale s-au concentrat și asupra constientizării de către comunitate a importantei conservarii, sustinerii patrimoniului național și mondial, tangibil și intangibil, astfel încât nu s-au discutat doar aspectele administrative ale proiectului, ci și dificultățile cu care se confruntă fiecare țară parteneră în conservarea și păstrarea identițății naționale, ca parte a unui patrimoniu cultural comun, ca dimensiune fundamentală a unei zestre culturale mondiale.
În contextul acestei reuniuni s-au organizat și vizite la instituțiile reprezentative ale municipiului Bistriţa; astfel, oaspeții au avut o întâlnire și cu primarul Ovidiu Crețu, fapt ce a demonstrat că administrația locală susține si încurajează implicarea școlilor din județul nostru în proiectele europene și orice demers educațional care vizează nu doar formarea și dezvoltarea competențelor europene cheie în rîndul elevilor, ci și respectul față de moștenirea culturală națională.
De asemenea, activitatea echipei de proiect a Colegiului Rebreanu a fost susținută și de prezența profesorului Ioan Ioja, inspector de proiecte din partea ISJ Bistrița-Năsăud, care a participat la una dintre sesiunile de lucru și a apreciat în termeni pozitivi scopul și obiectivele proiectului Erasmus+ “UNESCO Heritaje”.