Sorin Hangan, consilier local din partea PNL, a declarat că este dezamăgit de cele întâmplate la ultima şedinţă a Consiliului Local şi că se gândeşte serios să se retragă din politică.
La ultima şedinţă a Consiliului Local Bistriţa, consilierii PSD, PP-DD şi UDMR au cerut pauză şi nu s-au mai întors. Social democraţii şi aliaţii lor au evitat astfel să voteze dacă Gelu Muthi şi Marius Armean mai sunt sau nu membri ai CL, după ce aceştia au plecat de la PNL la PLR.
Sorin Hangan s-a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, dezamăgit de această atitudine a colegilor săi, mai ales de cea a lui Alexandru Bria, preşedintele de şedinţă, cel care a solicitat pauză, iar apoi nu s-a mai întors pentru a conduce şedinţa.
„Sunt mâhnit pentru că la ultima şedinţă a Consiliului Local m-am simţit din alt film. Nu cred că există în analele istoriei consiliilor locale din orice oraş ca un preşedinte de şedinţă să ceară pauză şi apoi să dispară în mod suspect. Am crezut că a avea o opinie, alt punct de vedere, înseamnă spirit democratic, spirit european, nu înseamnă că sunt împotriva nimănui. Însă pentru actorii principali ai politicii locale sau naţionale a avea altă opinie, o altă viziune, înseamnă a fi duşman” - a spus Hangan.
Consilierul liberal a mai spus că în urma acestor întâmplări se gândeşte serios să renunţe la politică, mai exact să se retragă din fruntea organizaţiei municipale a PNL şi din consiliul local.
„Îmi iau un timp de gândire, nu vreau să părăsesc PNL, dar poate voi fi doar un simplu membru. N-am crezut că voi trăi astfel de evenimente. Este vorba de o dezamăgire personală. Când am intrat în politică ştiam că va fi greu, dar nu mă gândeam că voi trăi astfel de evenimente. Aveam replici mult mai dure la adresa lui Seceleanu, care era şef cu propaganda pe vremea comuniştilor, le dădeam cu tifla de câte ori aveam chef. Şi pe vremea aia, dacă o făceai la modul elegant şi argumentat, aveau demnitatea să accepte criticile. Mai nou nu mai este aşa. Oricine are altă opinie decât cei care sunt la butoane, sunt împotriva lor şi sunt nedemni să trăiască pe acest pământ” - a mai spus liberalul.