Bistriţenii nu se mai simt în siguranţă din cauza haitelor de câini care umblă nestingherite pe străzile oraşului. Zeci de hainte umblă zi şi noapte liberi şi îngrozesc trecătorii care se tem că în orice moment pot fi atacaţi şi muşcaţi.
Umblă în haite, sunt înfometaţi şi uneori agresivi! Sute de câini umblă pe străzile Bistriţei şi bagă spaima în trecători. Mulţi bistriţeni se plâng că de multe ori le este frică să iasă la o plimbare sau se tem pentru copiii lor pentru că patrupedele pot în orice moment să îi muşte.
În acest moment, potrivit reprezentanţilor Primăriei Bistriţa, în adăpostul de pe strada Simpozionului, sunt circa 100 de câini vagabonzi.
„Sunt locuri libere în acest moment pentru a mai adăposti câini. Sunt sesizări că există mulţi câini pe străzile oraşului şi oamenii trebuie să ştie că pot anunţa reprezentanţii Primăriei Bistriţa dacă văd câini şi vor ca aceştia să fie capturaţi”, a explicat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.
Bistriţenii pot suna la telefonul cetăţeanului, la numărul 984, şi pot cere autorităţilor să trimită hingherii pentru a prinde câinii care umblă liberi pe străzile oraşului.
Autorităţile fac cu greu faţă numărului mare de câini vagabonzi. Patrupedele au „cucerit” aleile dintre blocuri, parcurile sau ghenele de gunoi.
Bistriţenii cer ajutor şi speră că municipalitatea va lua măsuri înainte să se întâmple vreo tragedie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Gabriela Remeş de la începutul anului şi până în prezent la spital au ajuns 231 de persoane muşcate de câini. Dintre acestea peste 70 au fost bistriţeni.