În şedinta de Guvern de astăzi a avut loc numirea noului subprefect de Bistriţa-Năsăud - susţin surse din PSD. Această funcţie va fi ocupată de social-democratul Ovidiu Frenţ.
Bistriţa-Năsăud are de astăzi un nou subprefect. Ovidiu Frenţ (PSD) ar fi fost numit astăzi de primul ministru Victor Ponta în această funcţie, luându-i locul lui Cătălin Ioan Păun.
Surse din cadrul PSD au explicat pentru Bistriţeanul.ro: "numirea a avut loc, mai trebuie semnate actele şi apoi vor fi făcute declaraţii oficiale cu privire la noul subprefect de Bistriţa-Năsăud".
Ovidiu Frenţ a mai ocupat acest fotoliu în anul 2008, însă după nici şapte luni de mandat şi-a dat demisia.
În şedinţa Guvernului de astăzi s-a discutat şi despre proiectele de hotărâri privind eliberări sau numiri în/din funcţii de prefecţi şi subprefecţi.