Proiectul de reabilitare al toaletelor din Spitalul Judeţean a fost atractiv pentru firmele care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor. Chiar şi o firmă din Grecia a participat la licitaţia care a avut loc astăzi iar ofertele pornesc de la 2 milioane de lei şi ajung până la 4,1 milioane de lei.
Licitaţia pentru celebrul proiect de reabilitare al toaletelor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a avut loc astăzi. Nouă firme s-au prezentat şi au făcut oferte în speranţa că vor câştiga licitaţia.
Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud ofertele au fost următoarele: Creativ Grup SRL Bistriţa - 3.612.343 lei, Benmar Grup SRL Miercurea Ciuc - 4.169.986 lei, ACI Bistriţa SA - 3.501.803 lei, Imobildan - 2.085.628 lei, General Eurocomb Baia Mare - 3.633.466 lei, DCI Constructor General -3.042.000 lei, Record Bistriţa - 3.390.058 lei, Lucicor Prod împreună cu Lariluc Prod - 2.649.434 lei şi Klopokis Eftiniatos development din Grecia- 3.869.166 de lei.
Ofertele vor fi analizate şi în scurt timp va fi luată o decizie. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean oferta care va avea prioritate este cea care a făcut oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
Amintim că pentru reabilitarea toaletelor din incinta spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud conducerea instituţiei era dispusă să cheltuie aproape 45 de miliarde de lei vechi.