De Zilele Municipiului Bistriţa se vor celebra şi 450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice. Cu această ocazie, 800 de saşi sunt aşteptaţi la eveniment. Hotelurile au deja camerele rezervate 100 la sută.
În acest an, cu ocazia Zilelor Municipiului Bistriţa, printre noi vor fi foarte mulţi saşi. Acest lucru se datorează faptului că se sărbătoresc 450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice.
Acest monument reprezentativ al oraşului a fost construit de saşi, de pe vremea în care Bistriţa prindea contur ca şi oraş – cetate. După o serie de lucrări la acest edificiu, în urmă cu 450 de ani, biserica a fost sfinţită.
Astfel, saşii vin în această perioadă la Bistriţa pentru a-şi aminti de momentul în care lucrările au fost aproape integral finalizate şi biserica a putut fi folosită ca şi lăcaş de cult.
Hotelurile sunt deja rezervate integral, majoritatea camerelor fiind ocupate de oaspeţii cei mai de seamă ai Zilelor Bistriţei iar camerele sunt rezervate încă de anul trecut.
„Avem foarte mulţi saşi care vor fi cazaţi la noi. O parte vor sosi astăzi şi o parte mâine. Din totalul de camere pe care le are hotelul nostru, 90 la sunt sunt ocupate de de saşi” a declarat pentru Bistriţeanul.ro reprezentantul departamentului de marketing şi vânzări al Hotelului Metropolis, Şoimiţa Harfaş.
„Avem foarte mulţi saşi. De fapt, 98 la sută din camere sunt ocupate de saşii veniţi la Bistriţa pentru aceste zile de sărbătoare. Unii sunt sosiţi şi alţii trebuie să mai sosească” a explicat recepţionera de la Hotel Codrişor, Kati Orban.
„Şi la noi au sosit deja saşi şi mai aşteptăm şi azi un grup să sosească. Vom avea grad de ocupare 100 la sută cu nemţii veniţi pe perioada acestor zile” a spus Corina Farcaş, directorul Hotelului Coroana de Aur.
Astfel, cei peste 800 de saşi aşteptaţi în acest final de săptămână au umplut camerele hotelelor, spre bucuria managerilor acestora.