Vlad Oltean este ginerele lui Mircea Gelu Buta și de ieri un membru de bază al tinerilor social-democrați. Președintele TSD, Bogdan Ivan l-a chemat alături de grupare și acesta a acceptat imediat. Exercițiul de imagine al PSD a avut loc la Hotel Metropolis și astfel tinerii au devenit partizani, într-un cadru festiv.
Vlad Oltean este inginer și fost handbalist al Bistriței, iar în timpul liber se ocupă de impresariat artistic. Reprezintă trupa Incognito și este în căutare de tinere talente, rapperul “Produsso” fiind ultima sa descoperire.
Ginerele lui Buta a deschis decernarea carnetelor cu un speech alambicat. Cu mari emoții, acesta a citit textul pregătit de-acasă și a fost aplaudat la final de toți cei prezenți. I s-a înmânat carnetul roșu de membru și de astăzi este membru PSD – aripa tânără. Socrul său a lipsit de la eveniment, deși se află în grațiile USL...
Foarte probabil, Mircea Buta va intra în examenul pentru șefia Spitalului Județean, având în vedere că mandatul său a expirat.
Citește și: http://www.bistriteanul.ro/mandatul-lui-buta-a-expirat-spitalul-judetean-cauta-un-manager-1385976155967.html