Mircea Geoană a comentat într-o conferință de presă desfășurată la Bistrița ultimele declarații ale lui Victor Ponta din care reiese că se gândește serios să candideze la Președenția României.
„Nu pot decât să mă bucur că pe măsură ce ne vindecăm după rana lăsată de părăsirea corabiei de dl. Antonescu, colegii și colegele mele se îndreaptă către soluția naturală, ca PSD-ul, cel mai mare partid al României să aibă candidat propriu la prezidențiale. Eu asta susțin, am spus-o de ani de zile și o susțin și acum și mă bucur că și Victor Ponta și colegii mei se îndreaptă spre această soluție firească ar fi nenatural și riscant ca PSD să nu aibă candidat. Victor Ponta e un lider tânăr. După 25 mai va lua o decizie, vom lua o decizie. Dacă asta își va dori, partidui îl va susține. Dacă își dorește să continue ca prim-ministru va trebui să ne gândim la o altă soluție. Nu e nimic netransparent în ceea ce vă spun. E o decizie personală. Dacă se va sfătui cu noi toți, o să încercăm să îi dăm cel mai bun sfat. Scopul nostru este să câștigăm alegerile. Orice altă formă de a candida fără un reprezentant al nostru duc la reinstaurarea unui alt regim tip Băsescu. Toți se duc către formarea unui bloc pe zona de dreapta, ceea ce înseamnă negocierea cu Băsescu. Este un lucru care nu e bun pentru țară. Zece ani de zile e mult prea mult deja. Avem obligația să dăm României un nou început și o șansă de a se dezvolta. Decizie pe care o vom respecta cu toții” a declarat în conferința de presă susținută la Bistrița Mircea Geoană.
Întrebat ce decizie ar lua dacă colegii din PSD i-ar cere să candideze din nou pentru Președenția României Mircea Geoană nu ar exclude o astfel de posibilitate. „Nu îmi place să mă autopropun dar domnul Ponta a făcut o enumerare de potențila candidați. El a spus că în PSD sunt doi – domnia sa și cu mine, dar vom decide după 25 mai. Vom vedea ce se întâmplă și în celelalte partide. Va fi o undă de șoc la la Târlișua în PNL și PDL. Vedem.... „ a conchis senatorul.