Păstrarea liniştii şi a ordinii publice dar şi bunul simţ sunt regulile de bază care trebuie respectate atunci când trăim într-o societate. Sunt unii care încalcă aceste reguli şi astfel se aleg cu amenzi. Numai săptămâna trecută poliţiştii locali au dat sancţiuni în valoare de 1000 de lei gălăgioşilor şi scandalagiilor.
Cea mai mare amendă a primit-o Andrei S. care este barman la o unitate cu profil de alimentaţie publică de pe Strada Codrişor. Acesta s-a ales cu un „premiu” de 500 de lei pentru că a dat muzica prea tare pe timpul nopţii.
Următorul pe lista poliţiştilor locali este un bărbat care a făcut scandal în incinta unei pizzerii de pe strada Independenţei. Francisc Z. a făcut mare zarvă, dar până la sosirea poliţiştilor locali a plecat din pizzerie. Acesta nu a scăpat însă de amenda de 300 de lei.
Un alt scandalagiu, Marius Daniel M. a primit o amendă de 200 de lei pentru că a înjurat şi a jignit câţiva cetăţeni aflaţi în sediul organizaţiei nonguvernamentale Liga Dreptăţii Împotriva Corupţiei şi Abuzurilor - Filiala Bistriţa-Năsăud.
Toţi cei care fac scandal ori gălăgie şi deranjează riscă să fie sancţionaţi de poliţişti dacă sunt prinşi ori reclamaţi.