Asociația Comunitarium invită bistrițenii în data de 24 februarie, ora 18:00 la Hotel Metropolis, la Gala SQS - un eveniment interactiv în care 7 speakeri vor concura prin discursuri pentru a sprijini 10 copii din mediul rural cu performanțe de top la învățătură, dar cu o condiție materială precară.
Gala SQS aduce în fața publicului bistrițean 7 personalități locale, care vor vorbi despre traseul lor către succes - drumul parcurs de la o viață obișnuită, la o viață care-i inspiră pe cei din jurul lor.
Fiecare poveste va fi o sursă de inspirație și motivație pentru cei prezenți în sală. Discursurile vor primi note atât din partea unui juriu, cât și din partea publicului prezent.
Prețul unui bilet de intrare este 15 lei și întreaga sumă adunată împreună cu contribuțiile sponsorilor noștri va fi direcționată către sprijinirea educației celor 10 copii selectați, pe care ii puteți vedea în clipurile de prezentare postate pe event-ul de Facebook creat de Asociația Comunitarium - AICI.
Cei 7 concurenți în cadrul Galei SQS, prezentați în detaliu pe link-ul de Facebook de mai sus, sunt Vasile Duda, Horea Ștefanescu, Ana Dragu, Monica Halaszi, Zorin Diaconescu, Pandea Bogdan şi Cristian Codărean.
Juriul evenimentului va fi alcătuit din Tiberiu Ușeriu (alergător de perfomanță, în același timp invitatul special al evenimentului), Camelia Toma (coordonator trupa de teatru Corint), Liana Țirău (profesor Colegiul Național Liviu Rebreanu) și Sidor Costinași (trainer certificat John Maxwell Team Romania), prezentator fiind Urs Gavrilă, Asociația Comunitarium.
Vă invităm să susținem împreună visele și performanțele acestor copii, în drumul lor de la obișnuiți la extraordinari. În 24 februarie, ora 18:00 la Hotel Metropolis !