„Europa în fiecare casă!”. Acesta este mesajul nostru, al echipei de candidați PDL la alegerile europarlamentare din 25 mai, pe care îl propunem tuturor românilor, ca un îndemn la a-și alege corect viitorul. E mesajul nostru, e crezul nostru!
Europa în fiecare casă, Europa în casa tinerilor, Europa în casa pensionarilor, Europa în casa întreprinzătorilor, Europa în casa tuturor celor care îşi doresc o viaţă mai bună. Așa vedem noi, candidații PDL la Parlamentul European, viitorul!
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană şi câștigarea statutului de membru cu drepturi depline de către țara noastră, aceasta participă la procesul de luare a deciziilor. Deciziile care se iau în forurile europene afectează viaţa tuturor cetăţenilor Uniunii. Politicile economice, fiscale, sociale, culturale, sistemul educaţional, sistemul de sănătate sunt dictate de acolo. Parlamentul şi Consiliul decid cum se cheltuie banii Uniunii. Așa că, e important pe cine trimitem în 25 mai să se așeze la masa tratativelor, să lupte pentru noi, ca națiune, pentru noi, ca țară cu drepturi depline în Uniunea Europeană, să aibă capacitatea de a influența modul în care se taie ”tortul” bugetului comunitar. Pentru că nu ne dorim să ne alegem doar cu firimituri!
De aceea, vă chem, dragi români, să mergem la vot cu toţii şi să trimitem la Bruxelles acei oameni competenţi, asumaţi, profesionişti, care vor lupta pentru interesele noastre la nivel european şi nu numai! Vă propun să fim cu toții parte a deciziei, să avem acolo, la vârf, oameni capabili să negocieze pentru interesul național.
În acest moment, PDL are o echipă puternică de profesionişti, oameni care şi-au confirmat, rând pe rând, competenţele în domeniile în care au activat în cadrul PE, cu responsabilitate şi profesionalism. Au demonstrat în țară, în diferite poziții publice la nivel înalt, au confirmat și în Parlamentul European. Menţionez, în acest sens, o personalitate remarcabilă, unul dintre cei mai buni specialiști în domeniul economico-fiscal, domnul Theodor Stolojan. De asemenea, îmi permit să o adaug în registrul celor mai puternice, curajoase, ambiţioase figuri din PE, pe doamna Monica Macovei, o femeie hotărâtă, implicată, un om politic vertical, care a luptat şi luptă în continuare cu aceeaşi înverşunare ca la început, pentru libertate şi justiţie. Echipa noastră, a PDL, pentru Parlamentul European, este fericit completată de alte două nume cu rezonanță în politica națională și europeană: domnii Traian Ungureanu şi Marian Jean Marinescu. V-am prezentat, în linii generale, patru personalități remarcabile, deosebit de puternice din cadrul PDL, care, în această legislatură, au dovedit că au acţionat în temeiul mandatului care le-a fost încredinţat cu speranţă, de către oameni şi în interesul strict şi exclusiv al românilor. Au confirmat faptul ca au lucrat si vor lucra în favoarea intereselor legitime ale României, au lucrat şi vor lucra în temeiul și cu respectarea cu sfinţenie a principiilor statului de drept. Au confirmat că au lucrat și vor lucra pentru ca romanii să poată duce o viață mai bună.
Avem o echipă firesc îndreptățită să ajungă câștigătoare la alegerile din 25 mai, întrucât este echipa fruntașă a României în Parlamentul European. Spun asta pentru că cifrele vorbesc de la sine: cei 11 europarlamentari PDL ( referindu-ne aici si la cei care între timp au plecat la alte partide) au elaborat în 5 ani de mandat 60 de rapoarte, mai mult decât au realizat delegațiile PSD și PNL la un loc, acestea având în total 16 europarlamentari care au făcut 39 de rapoarte. Iar această echipă, echipa PDL, vrea să aducă Europa în fiecare casă din România! Iar eu sunt parte din această echipă!
Gabriela MONTOIU
Candidat PDL la alegerile europarlamentare