În ultimii ani, Gabi Balint, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai României, parcă încearcă să ne convingă că și-a greșit vocația! Sângeorzanul își rememorează amintirile de pe tărâmul copilăriei, făcându-le publice în texte scrise cu patos, absolut fabuloase.
Cine-ar fi crezut că unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai României are atâta talent la scris? În ultima vreme, Gabi Balint ne-a făcut cunoscute amintirile sale de pe tărâm bistrițean, unde și-a petrecut copilăria.
Ultimul text publicat de către fotbalistul născut în Sângeorz-Băi, weekendul acesta descrie o călătorie realizată cu părinții pe când avea doar... 5 ani.
Relatarea acestei călătorii la unchiul Gyuri, fratele geamăn al tatălui lui Gabi Balint, care locuia în Rodna, ne dezvăluie una alta despre comportamentul minerilor renumiți din micuța localitate de la poalele munților Rodnei.
„Oraș minier, la poalele munților Rodnei, foarte aproape de noi, Rodna mea era mai mult decât atât. Tare îmi plăcea să merg acolo când primeau minerii salariul, așa cum aveam să descopăr mai târziu, în anii de adolescență. Făceau minerii mei niște beții extraordinare, care se terminau întotdeauna cu bătăi ca în filmele western de la cinema. Aveam senzația că mă aflu în Texas. Să fi avut un telefon cu cameră pe vremea aia, rupeam Youtube-ul în două. Vă zic! Pentru că era o adevărată aventură să te plimbi pe strada principală și să vezi cum ieșeau minerii în șuturi și-n pumni din birturi. Unde mai pui că aveai ocazia să-ți îmbunătățești și vocabularul de înjurături, bineînțeles. Mi-au prins bine, apoi, pe stadion. Nu mai aveau cu ce mă surprinde fanii adverși. Eram imun, ba chiar îmi venea, să îmi pun mâinile în șold, cum făceau minerii mei când se îmbufnau și să le strig uneori spre tribună: Mă copii, eu am crescut la Rodna, la minerii lui unchiul Ghiuri. Balint is not impressed! Vă pupă tata”, povestește fotbalistul pe pagina sa de Facebook.
Acesta mai spune că ar modifica proverbul „Bătaia e ruptă din Rai” în „Bătaia e ruptă din Rodna”, asta pentru că bătăile din orașul minier nu aveau nimic rău în ele, erau doar „încăierări cu gust de rachiu”.
„Știam că nimic nu se poate întâmpla rău, că nu se pot lovi cu adevărat, că a doua zi în mină, își țin lanterna unul altuia și își riscă viețile împreună. Restul e doar western de cinema. Iar înjurăturile? Pfff! V-aș reproduce câteva aici, dar mi-e că apoi trebuie să mut povestea asta la +18 și să îi pun și bandă din aia: „Atenție, conține limbaj explicit de miner simpatic, varianta vintage, Rodna, anii 70”, completează Gabi Balint.