Ieri, sute de persoane au fost lăsate de vremea rea fără curent electric. În cea mai mare parte defecţiunile datorate furtunii au fost remediate după câteva minute sau ore, însă locuitorii din şapte localităţi au rămas fără curent electric până astăzi.
Cea mai puternică furtună din această primăvară a lăsat foarte multe gospodării fără curent electric. Angajaţii Electrica au intervenit timp de câteva ore pentru a remedia situaţia.
“SDEE Bistriţa a acţionat prompt cu formaţii şi utilaje specializate în vederea depistării şi remedierii defecţiunilor şi realimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp a consumatorilor afectaţi de condiţiile meteorologice nefavorabile din cursul zilei de 25 aprilie, care au cauzat defecte în reţeaua de distribuţie a energieie electrice, fiind avariate cinci linii de medie tensiune”, se arată într-un comunicat remis presei de către responsabilul cu relaţii publice şi comunicare al Electrica, Ana Ilieni.
În urma furtunii de ieri au fost afectate liniile de medie tensiune Unirea - Sebis, Beclean - Năsăud, Năsăud - Beclean, Beclean - Dej şi Beclean - Bistrita.
“Defectiunile au fost provocate de spargerea izolatorilor ceramici ca urmare a acţiunii mecanice a vântului puternic, ruperea conductoarelor din cauza vegetaţiei transportată de vânt şi cazută pe reteaua electrică, precum şi a unui copac prabuşit din afara culoarului liniei electrice”, mai informează Ana Ilieni.
Bistriţa-Năsăud s-a aflat sub avertizare de cod galben de ieri de la prânz până în această dimineaţă la ora 09.00.