În urmă cu puțin timp, unui taximetrist i s-a făcut rău la volan, a pierdut controlul volanului și a intrat în gardul unei brutării de pe strada Arțarilor. Bărbatul nu a fost rănit grav, cu toate acestea a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Accidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp, pe strada Arțarilor. Un taximetrist care venea dinspre Piața Decebal a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul în gardul unei brutării.
Bărbatul, care are 51 de ani, era singur în autoturism și nu a fost rănit grav în urma impactului. Se pare că acestuia i s-a făcut rău la volan și nu a mai putut controla autoturismul, intrând în gardul situat în stânga sa.
Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță i-a acordat bărbatului primul ajutor la locul accidentului, transportându-l mai apoi la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri medicale suplimentare. Se pare că bărbatul s-a lovit în zona capului.
„Un conducător auto de 51 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un taximetru, din cauza neatenției a pierdut controlul și a colizionat gardul unui imobil. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0. Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.