O tânără a fost tâlhărită în plină stradă la Bistriţa, în zona Big. Jandarmii aflaţi zonă au intervenit şi cu ajutorul câinelui de serviciu l-au urmărit pe cel în cauză şi au reuşit să-l imobilizeze, recuperând în acelaşi timp geanta furată de acesta.
Din fericire este vorba doar despre un exerciţiu demonstrativ prin care, cei prezenţi au putut urmări unul din modurile de acţiune ale jandarmilor la nevoie şi au putut vedea o prezentare a tehnicii din dotare, a unor autovehicule, dar şi pe partenerii de încredere ai jandarmilor bistriţeni: căţeluşele Zara, Sacha şi Linda.
Copiii s-au arătat nerăbdători să urce pe atv-ul jandarmilor montani, iar tinerii au probat căştile şi vestele antiglonţ.
Mulţi dintre aceştia şi-au exprimat dorinţa ca după terminarea liceului să devină jandarmi, solicitând celor prezenţi informaţii despre unităţile de învăţământ pe care ar trebui să le urmeze.
Acest exerciţiu a fost executat în cadrul Punctului de Informare organizat premergător Zilei Jandarmeriei Române 2016.
Ziua Jandarmeriei va fi sărbătorită la Bistriţa, luni 04 aprilie 2016, de la ora 12.00 pe Pietonalul Liviu Rebreanu, unde va fi organizat un ceremonial militar specific, vor fi expuse tehnica şi autovehiculele aflate în dotarea inspectoratului şi vor fi organizate exerciţii demonstrative atractive pentru publicul larg.
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul