Comercializarea Sărbătorilor Pascale începe de la vopselele multicolore pentru ouă. Cu toate că sunt mult mai intense culorile vopselelor achiziţionate din comerţ, în gospodăriile de pe Valea Bârgăului ouăle se vopsesc în coji de ceapă.
De sute de ani vopsitul ouălor este o tradiţie care distinge şi înalţă Sărbătorile Pascale. Pentru ziua în care ouăle capătă culoare gospodinele se pregătesc din timp. Ouăle sunt adunate în ultima săptămână, iar copiii strâng frunze care mai de care mai frumoase pentru a le împodobi.
Ouăle crude sunt învelite într-o bucată de ciorap cu trifoi, talpa-gâştei, păpădii sau alte frunze cu forme frumoase şi sunt puse în oala cu apă fiartă şi coji de ceapă roşie. După ce fierb, ouăle rămân cu coaja ca şi pictată.
După ce sunt scoase de la fiert, pentru a primi luciu, ouăle sunt unse cu o bucată de şoric sau de slănină. Apoi sunt aşezate în coşuri cu grâu împodobite cu tot felul de puişori sau turte care sunt deliciul copiilor.