Doi tineri din Măgura Ilvei şi-au văzut moartea cu ochii după ce au fost implicaţi într-un accident petrecut pe Dealul Târgului! Şoferul vinovat de producerea accidentului a călcat prea tare pedala de acceleraţie, a pierdut controlul maşinii, iar autoturismul s-a răsturnat.
Autoturismul Volkswagen era condus de un tânăr de 23 de ani din Măgura Ilvei, care susţine că ar fi încercat să evite o altă maşină care i-ar fi tăiat calea într-o curbă.
Se pare însă că, din cauza vitezei, acesta nu a mai putut stăpâni maşina care a ajuns cu roţile în sus.
La locul accidentului au ajuns pompierii de la descarcerare, poliţiştii şi un echipaj al Ambulanţei. Din fericire, în urma accidentului niciunul dintre cei aflaţi în maşină nu a fost rănit.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat că nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan.
Traficul în zonă s-a desfăşurat greoi preţ de câteva minute, pentru că autoturismul s-a răsturant pe una dintre benzile de mers. Poliţiştii au deschis o anchetă care va stabili exact cum s-a petrecut accidentul.