Zeci de bistrițeni s-au strâns încă de la primele ore ale dimineții pe aerodromul din Unirea pentru a admira un spectacol aviatic.10 avioane ultra ușoare, paramotoare și parapante au oferit publicului prezent demonstrații inedite. Iubitorii de zbor pot încă să facă o plimbare deasupra Bistriței.
Aerodromul din Unirea a fost luat încă de la primele ore ale dimineții cu asalt. Cu mic, cu mare, bistrițeni, și nu numai, au venit pentru a admira demonstrațiile de zbor puse la cale de președintele Asociației Aeroclub Bistrița, Dumitru Tănase, administratorul aerodromului.
Pista de la Unirea a aerodromului a fost prelungită de la 600 la 800 m și a fost omologată, aici putând ateriza și avioane ușoare de 12 locuri. La evenimentul organizat astăzi participă aproximativ 30 de avioane, 10 dintre acestea fiind destinate și zborurilor de agrement.
Nu puțini au fost bistrițenii care pentru 100 de lei au preferat să aibă parte de o experiență inedită, la înălțime, zburând cu avioanele ultra ușoare alături de piloți super experimentați.
Și cei mici au avut parte de o zi specială, organizatorii oferind micuților aeromodele, cu care au participat în cadrul unui concurs dotat cu premii pe două categorii de vârstă de 3 - 6 ani și 7 - 10 ani.
După ce și-au montat cu grijă aeromodelele și s-au antrenat, micuții au fost provocați la concurs.
Cei mari s-au înghesuit la zborurile de agrement, iar plimbarea deasupra Bistriței a fost o experiență inedită pentru toți cei care au avut curajul să urce în spectaculoasele aeronave.
Până la ora 15.00 bistrițenii iubitori de zbor pot ajunge la aerodrom și, contra unei sume de 100 de lei se pot plimba cu una dintre aeronavele aflate pe aerodrom.
Anul acesta cea mai spectaculoasă aeronavă este adusă tocmai de la Rădăuți, de un om de afaceri, atinge 300 km la oră și costă nu mai puțin de 130.000 de euro.