Mii de bistriţeni au participat în această dimineaţă la una dintre cele mai frumoase slujbe religioase care marchează intrarea într-un nou an – slujba de sfinţire a apelor, aşa numită Agheasmă Mare, pe care bistriţenii au aşteptat-o, înfriguraţi şi au dus-o acasă în sticle, pahare sau cante cu busuioc sfinţit, spre tămăduirea sufletelor...
Bistriţenii au luat cu asalt bisericile din oraş în această dimineaţă, participând, până după prânz, la una dintre cele mai frumoase slujbe religioase, slujba care marchează ritualul Sfântului Ioan care l-a botezat pe Iisus Hristos în apele Iordanului – descoperindu-l şi arătându-l oamenilor: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel care ridică păcatele lumii!”
Biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe” de pe Calea Moldovei a fost şi ea arhiplină, bistriţenii participând la slujba susţinută de preotul Arghir care le-a povestit credincioşilor despre semnificaţia acestei sărbători, despre cele două „întâlniri” ale lui Ioan Botezătorul cu Iisus Hristos şi despre apropierea de Dumnezeu pe care nu avem voie s-o refuzăm.
„Dumnezeu vrea să-l cunoaştem şi să-i simţim prezenţa. Este vremea, aşadar, să-l cinstim aşa cum se cuvine şi să ne întoarcem către Dumnezeu. Mai ales în aceste zile, în care lumea se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu şi mulţi au inimile cătrănite... Tot ce vedem în jur, toată lumina şi căldura, tot ce ne înconjoară este minunea şi creaţia lui Dumnezeu. Numai că El nu se laudă când ne dă căldură, Dumnezeu nu se laudă când ne dă viaţă sau când ne dă ocazia să admirăm frumuseţea din jur... Să vă fie această apă dumnezeiască spre sfinţirea caselor şi tămăduirea sufletelor! Gândiţi frumos! Şi veţi avea un an plin de bucurii duhovniceşti...!”, a mai spus preotul Arghir credincioşilor.
Mii de bistriţeni au asistat azi la prânz, în toate bisericile din oraş, la sfinţirea apei în diverse recipiente – unele aduse de-acasă, chiar de credincioşi, altele puse la dispoziţie de biserică. După ritualul de sfinţire care s-a desfăşurat în aer liber, credincioşii au luat cu ei acasă apa sfinţită despre care se spune că este miraculoasă şi ajută la vindecarea unor boli ale trupului sau ale sufletului.
„Aşa grăieşte Dumnezeu: cei ce sunteţi însetaţi, mergeţi la apă... Pentru ce vă cheltuiţi argintul pe un lucru care nu hrăneşte şi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu vă satură? Ascultaţi-mă pe mine şi întru bunătăţi se va desfăta sufletul vostru. Luaţi aminte cu urechile voastre şi mergeţi pe căile mele. Ascultaţi-mă pe mine şi viu va fi sufletul vostru... Căutaţi pe Domnul cât îl puteţi încă găsi, strigaţi către dânsul cât El este încă aproape de voi. Cel rău să lase calea lui şi omul cel nelegiuit să-şi lase vicleniile şi să se întoarcă spre Domnul, căci El se va milostivi de dânsul... Căci gândurile Mele nu sunt ca gîndurile voastre şi nici căile Mele ca ale voastre, zice Domnul... Şi cât de departe sunt cerurile de la pămînt – aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de ale voastre... Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se întoarce până nu adapă pămîntul şi-l face de răsare şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mîncare – aşa va fi cuvîntul Meu care-mi iese din gură; el nu se întoarce către mine fără să dea rod, ci el va face voia Mea şi îşi va îndeplini rostul lui... Şi voi cu veselie veţi ieşi şi în pace veţi fi călăuziţi; munţii şi colinele vor izbucni în strigăte de veselie înaintea voastră şi toţi copacii câmpului vor bate din palme...” se mai spune în slujba religioasă de Bobotează...