Bistrița încă n-a ajuns la performanța de a avea o grădină zoologică. Nu același lucru putem să-l spunem despre comuna Șanț, unde bistrițeanul Leontin Acul a adunat în vârf de munte nu mai puțin de 30 de specii de animale.
Încă din anii '90, Leontin Acul trăiește departe de civilizație, într-un adevărat colț de rai, cu „pădurea suflându-i în ceafă” cum îi place să spună. A fugit de aglomerația din oraș și de viața de la bloc, însă și-a luat cu el, la Șanț, confortul și condițiile din urban.
Mănâncă doar ceea ce cultivă sau crește în propria gospodărie, iar animalele le hrănește doar cu cereale și produse ecologice. A învățat să facă produse lactate, precum brânză, caș, iaurt și tot ce ar putea dori, asigurându-și o autonomie la care mulți doar visează.
Ajunge foarte rar în oraș și de regulă nu cumpără de la magazin mare lucru. Tot ce are nevoie în casă sau gospodărie construiește cu mâna sa.
Gospodăria lui Leontin Acul ascunde însă mai mult decât atât. Bistrițeanul a reușit, în vârf de munte, să pună bazele unei adevărate grădini zoologice, care numără aproximativ 30 de specii.
Spune că pasiunea pentru animale a avut-o încă din copilărie. Leontin Acul a avut 10 frați și își amintește că fiecare avea în responsabilitate o vacă sau o oaie, care trebuiau hrănite și curățate zilnic. Dimineața, Leontin Acul împreună cu frații săi o petreceau cu vacile și oile, iar după-masa mergeau la școală.
Șinșila, capre africane sau cocoși exotici, sub același acoperiș
„Prima dată am avut nutrii, un fel de șobolani. Proiectam un gater, iar în timpul de repaus stăteam pe câte un butuc și mă relaxam alături de aceste animale. Am avut mai apoi trei ieduțe și tot așa... numărul lor a crescut”, precizează „omul muntelui”.
Printre animalele pe care le crește Leontin Acul cu o pasiune neobișnuită se numără necuvântătoare de pe mai toate continentele lumii. Găsim păuni, capre din Africa ameliorate de austrieci, șinșila, veverițe, iepuri, fazani, cocoși exotici și chiar și pești.
De-a lungul anilor, Leontin Acul a avut în gospodărie struți, porci vietnamezi sau găini care fac ouă fără niciun pic de colesterol.
„Eu din prăvălie nu prea cumpăr nimic. Salamuri și chestii de genul acesta procesate nu cumpăr, nici măcar la pisici nu dau”, spune Leontin Acul.
Animalele le-a cumpărat de pe Internet, prețul unui exemplar ajungând și la 100 de euro. Toate animalele sunt învățate cu omul, grădina zoo a bistrițeanului fiind adesea vizitată de românii care ajung în zonă și chiar și de străini.