Florin Todoran are doar 10 ani și astăzi a venit împreună cu bunica, care are grijă de el și de surorile lui, să primească cheile primului apartament din ultimul bloc de locuințe sociale construite de municipalitate. Cheile i-au fost înmânate chiar de primarul Bistriței, Ovidiu Crețu.
Bucurie fără margini astăzi în casa familiei Todoran. Florin, un băiețel de doar 10 ani a venit astăzi la Viișoara, împreună cu bunica pentru a prelua cheile apartamentului în care va locui de-acum încolo alături de cele două surori mai mici pe care le are.
Emoționat, Florin nu știe deocamdată dacă una dintre cele două camere ale apartamentului va fi în totalitate a lui, însă nu are cuvinte să își exprime bucuria.
La fel de emoționată este și bunica care are grijă de cei trei nepoței, părinții copiilor fiind plecați în străinătate. „De Crăciun vor veni acasă și nu mai pleacă", ne-a spus încrezător Florin, emoționat că Moșul le-a adus căsuță nouă.
Până acum au locuit cu toții – bunica, mama, tata și cei trei copii în căminul de nefamiliști de la Netex, înghesuiți într-o cămăruță. Moșul îi va găsi însă în Viișoara, în apartamentul cu numărul 1, al celui mai nou bloc de locuințe sociale inaugurat astăzi de Primărie.
Primarul Ovidiu Crețu a fost cel care a verificat personal și fiecare încăpere din întreg blocul, pentru ca odată cu mutarea noilor chiriași toate lucrurile să fie în regulă. Edilul a verificat ca ușile să fie de calitate, să se închidă, geamurile să fie și ele bine montate, gresia, faianța, parchetul să fie și ele de bună calitate pentru ca noii chiriași să aibă parte de cele mai bune condiții.
Astăzi, cele 20 de familii și-au primit locuințele sociale, iar primarul Ovidiu Crețu a promis că anul viitor va începe amenajarea exterioară a zonei, urmând să se toarne asfalt și să se planteze spațiile verzi.
Blocul mov din Viișoara este cel mai aproape de drum și a fost construit de firma Imobil Dan, fiind și ultimul din prima etapă de construcție a blocurilor sociale. Spre deosebire de celelalte unități locative de acest tip, municipalitatea a solicitat constructorului ca fiecare apartament să aibă racord individual la apă pentru a nu mai apărea probleme ca la celelalte locuințe sociale, când chiriașii rău platnici au lăsat fără apă toți vecinii. Noile apartamente au și centrale termice moderne și sunt prevăzute cu interfoane.