„Exact acum un an, pe 7 decembrie, organizam la Sinagogă un concert pentru Crina Cârcu, profesoara de religie care a fost elevă la Şcoala Gimnazială Nr 1, unde acum învaţă şi Andrei, fiul ei. Pentru el, pentru surioara lui şi pentru alţi 13 copii fără posibilităţi materiale ne-am unit forţele...”, a explicat Florina Vlaşin, pentru Bistriţeanul.ro.
Impresionant şi minunat concert ieri seară, la Palatul Culturii – de dragul a 15 copii din Bistriţa şi Beclean cu o situaţie materială precară, care au primit, graţie spectatorilor prezenţi – mici cadouri de Moş Nicolae.
A fost vorba despre copii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Bistriţa, de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 2 Bistriţa, de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Beclean, de la C.S.E.I. Lacrima Bistriţa şi de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bistriţa.
„Exact acum un an, pe 7 decembrie, organizam la Sinagogă un concert pentru Crina Cârcu, profesoara de religie care ne-a părăsit de curând şi care a fost elevă la Şcoala Gimnazială Nr 1, unde acum învaţă şi Andrei, fiul ei. Pentru el, pentru surioara lui şi pentru alţi 13 copii fără posibilităţi materiale ne-am unit forţele într-un spectacol umanitar în care am vrut, totodată, să valorificăm tradiţiile şi obiceiurile româneşti”, a explicat Florina Vlaşin, pentru Bistriţeanul.ro.
Spectacolul a început emoţionant, cu apariţia a doi copii întruchipând doi îngeri şi cu o prezentare a organizatorilor printre care se numără echipa de management S.N.A.C. (Strategia Naţională de Acţiune comunitară) a Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Bistriţa şi voluntarii Asociaţiei „Aripi de copil”.
Un punct de atracţie al evenimentului a fost şi expoziţia cu vânzare de la care a cumpărat câteva suveniruri inclusiv Camelia Tabără, inspectorul şcolar general al ISJ Bistriţa-Năsăud.
Globuri de siclă pictate cu foiţă de aur, împletituri, cercei şi brăţări de cupru cu diferite gravuri, podoabe din mărgele sau ornamente din lemn, căsuţe decorative acoperite cu zăpadă, păpuşi, coroniţe, căni, felicitări, îngeraşi din carton sau obiecte decorative de ceramică – acestea şi multe alte minunăţii au fost expuse la Târgul cu vânzare şi lucrate cu multă pasiune de elevii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Lacrima Bistriţa, Şcoala de Arte „Corneliu Baba” Bistriţa, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bistriţa, Clubul Zbor, deschis recent de Asociaţia „Aripi de copil”, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 2 Bistriţa, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Bistriţa, Palatul Copiilor Bistriţa şi meşterii populari Szilagyi Ilona, Elfiarmaroc şi Lari's Art.
Consilierul educativ Anica Cîrlejan de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă din Beclean a povestit pentru Bistriţeanul.ro de ce s-a implicat în acest proiect alături de profesoarele Crina Lup şi Aurelia Baci:
Un alt moment emoţionant a fost şi cel pus la cale de preotul Ioan Titieni alături de voluntarii Asociaţiei Culturale „Sfântul Pahomie”, din Gledin – care au oferit tuturor celor prezenţi gogoşi special pregătite pentru eveniment.
A existat şi o tombolă cu premii surpriză care au sporit farmecul şi încărcătura evenimentului, iar spectatorii au asistat la o seară plină de magie alături de talente deosebite între care s-au numărat membrii trupei de teatru nescris „Constantin Iugan” din Şanţ, grupul vocal „Doiniţa” de la Cercul Militar – cei care au şi deschis spectacolul, de altfel, alături de dansatorii formaţiei „Cununa Grâului” din Ocniţa.
Pe scenă au urcat şi membrii Ansamblului de muzică tradiţională de la liceul de muzică „Tudor Jarda”, solista Virginia Bugnar, violonistul Dan Ionuţ Bungărdean şi flautista Paulina Satmar (ajutaţi de profesoara corepetitor Bianca Truţ), Vlăduţ Sărmaş (solist vocal, profesor corepetitor Cristian Lepădatu), Trio Denisa Dascăl (voce), Ruben Ţarcă (pian) şi Cosmina Costin (chitară).