Fânarul unei ferme din comuna Teaca este în flăcări. Nu există pericolul ca incendiul să se extindă la fermă, dar nu mai puţin de două sute de baloţi de fân riscă să se facă scrum.
Incendiul a izbucnit în urmă cu puţin timp la fânarul unei ferme din Teaca. În interior se află nu mai puțin de 2000 de baloți de fân, care riscă să se facă scrum. Din fericire, nu există posibilitatea ca flăcările să ajungă la fermă, aceasta fiind situată la o distanță apreciabilă de fânar.
„Incendiul se manifestă cu violență, însă nu există pericolul ca incendiul să se extindă la fermă, întrucât fânarul se află la o distanță destul de mare de fermă”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.
UPDATE:
Fânarul și ferma în cauză aparțin familiei primarului din comuna Teaca, Iustinian Muntean. Potrivit edilului, în hambarul cu pricina era bază furajeră pentru animale pentru umătorii doi ani de zile. Acesta adăpostea între 800 și 1000 de tone de fân.
Pompierii se chinuie de mai bine de două ore să lichideze incendiul, care s-a manifestat cu violență. S-a intervenit cu trei echipaje din cadrul ISU Bistrița, dar și cu două de la Teaca. În total, peste 20 de pompieri militari și voluntari au intervenit.
UPDATE 2:
Potrivit primarului Iustian Muntean, acesta a văzut fumul gros chiar de la el de acasă, fiind ulterior alertat de către unul dintre muncitorii de la fermă. În prima oră după izbucnirea incendiului, fumul gros s-a putut observa din localitatea Dipșa. După estimările pompierilor, incendiul va fi lichidat complet abia mâine dimineață.