Două locuinţe din Tureac au luat foc în urmă cu puţin timp. Din primele informaţii, se pare că incendiul ar fi izbucnit de la o anexă gospodărească. UPDATE: Doi copii au fost scoși din casa cuprinsă de flăcări.
O şură a luat foc în urmă cu puţin timp în localitatea Tureac.
Mai multe echipaje ale pompierilor din Prundu Bârgăului au pornit spre locul accidentului acum aproximativ 30 de minute.
Între timp, incendiul s-a extins cu repeziciune la alte două gospodării aflate în apropierea anexei gospodăreşti.
Se pare că focul a afectat o suprafaţă de aproape 700 de metri pătraţi. Spre Tureac au pornit şi pompierii din Bistriţa.
UPDATE: 18.40
Trei autospeciale ale pompierilor militari, două de la Prundu Bârgăului și una din Bistrița cărora li s-au alăturat și echipajul pompierilor voluntari din Tiha Bârgăului ce au intervenit la incendiul care a izbucnit în această după-amiază în Tureac.
Chiar dacă două case au fost serios afectate de flăcări, mobilizarea exemplară a localnicilor a dus la limitarea pagubelor. Până la sosirea pompierilor, proprietarul uneia dintre imobile care avea și doi copii mici rămași în casă a reușit să îi scoată pe micuți înainte ca imobilul să fie cuprins de flăcări.
Sătenii au sărit, cu mic cu mare, să limiteze extinderea flăcărilor care afectat două anexe gospodărești și două imobile construite mult prea aproape unele de celelalte. Ondulinul cu care erau acoperite imobilele a luat foc, iar flăcările s-au extins cu repeziciune.
Intervenția pompierilor a fost îngreunată de lipsa apei, cele patru autospeciale fiind nevoite să facă mai multe drumuri, de un kilometru fiecare, până la o sursă de alimentare cu apă.
La această oră, anunță purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, plutonier major Marius Rus, focarele au fost localizate și se lucrează pentru lichidarea întregului incendiu. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, la începutul intervenției paramedicii acordând ajutor unei tinere și, pe final, unui bătrânel, însă niciunul dintre cei doi nu a fost în stare gravă și nu s-a impus transportul acestora la spital.
Deocamdată ancheta declanșată de pompieri referitoare la cauzele care au dus la izbucnirea incendiului este în curs.