Centrul orașului a fost animat astăzi, de o nuntă cu totul și cu totul specială. Asta pentru că îmbrăcămintea mirelui și a miresei era desprisă parcă din costumele dacice, iar printre invitați s-au numărat indieni, greci, vietnamezi și… maramureșeni.
Curtea Bisericii de la Coroana s-a transformat astăzi într-un adevărat spectacol folcloric. Curtea lăcașului nu a găzduit vreun eveniment dedicat Nunții Zamfirei, ci chiar o nuntă, însă atipică.
Șeful ACR și producătorul TV Emil Iustian Șandor și-a luat de soție iubita, pe Lidia Kerekes. Cununia civilă nu a avut loc în foișorul din parc, cum se obișnuiește, ci lângă clopotul din curtea bisericii.
Mirii au ales o ținută cu totul specială pentru acest eveniment. Ținutele au fost parcă desprinse din filmele istorice, fiind inspirate din hainele dacilor. Nici ceilalți invitați nu s-au lăsat mai prejos. O parte au fost îmbrăcați în haine tradiționale românești, iar o parte în straiele țărilor de unde proveneau. Astfel, la cununia civilă au participat indieni, greci, vietnamezi și… maramureșeni.
Un reprezentant al Vietnamului a ținut neapărat să le facă uniunea celor doi cum se face în țara sa natală, folosindu-se de o eșarfă roz și o urare, evident, în vietnameză. Distracția și voia bună vor continua la restaurantul Casa Doamnelor.
7396 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.