În urmă cu puțin timp, un TIR încărcat cu plase metalice, care venea de la fabrica Dan Steel din Beclean și se îndrepta spre București, s-a răsturnat în curbele periculoase din Teaca. Din fericire nimeni nu a fost rănit, șoferul scăpând fără nicio zgârietură.
Accidentul s-a petrecut într-una din curbele periculoase din Teaca, pe DN15A. Un TIR încărcat cu plase metalice, care venea de la Beclean și se îndrepta spre București, s-a răsturnat.
Șoferul spune că în curbă, mastodontul a făcut balans și s-a răsturnat pe una din benzile de circulație. Acesta, care era singur în autocamion, a ieșit pe picioarele sale din TIR-ul răsturnat, scăpând fără nicio zgârietură din această aventură. Șoferul, originar din Târgoviște, a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiștii ajunși la fața locului, rezultatul fiind negativ.
Este posibil ca plasele metalice, care au fost încărcate la fabrica Dan Steel din Beclean, să se fi deplasat și să fi cauzat balansul. Încărcătura TIR-ului trece de 20 de tone, potrivit șoferului.
Pompierii militari și cei voluntari au intervenit la locul accidentului, întrucât pe carosabil a curs combustibil din mastodont. Deocamdată, în zonă se circulă cu dificultate, doar pe un sens. Polițiștii și pompierii trebuie să rămână în zonă până când o macara de la Bistrița va ajunge la Teaca și va ridica TIR-ul.
14667 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.