Un incendiu a mistuit acoperișul unei case din localitatea Tărpiu. O oră și jumătate s-au luptat pompierii cu flăcările care au fost amplificate de vânt. O femeie a avut nevoie de ajutor după ce a suferit un atac de panică.
În jurul orei 14:00, acoperișul unei case din localitatea Tărpiu a fost cuprins de flăcări. Flăcările amenințau să se extindă la o casă învecinată, din cauza vântului puternic.
„Pompierii năsăudeni, cu trei echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au ajuns de urgență la locul indicat. Paramedicii au preluat o femeie, în vârstă de 60 de ani, care prezenta un atac de panică. Aceasta locuiește în casa învecinată și văzând riscul ca gospodăria să-i fie afectată de incendiu a prezentat o creștere puternică a ritmului cardiac. Paramedicii au stabilizat-o după ce a primit asistență medicală, la locul evenimentului, proprietara casei de alături și-a revenit”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.
O oră și jumătate s-au luptat pompierii cu flăcările, reușind să împiedice extinderea incendiului la casa învecinată.
„Au ars acoperișul casei cuprinse de incendiu (pe o suprafață de circa 140 de metri) și materiale combustibile depozitate în pod. Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile depozitate în pod, foarte aproape de canalul de evacuare a fumului”, a completat Marius Rus.
Foto/Video: ISU Bistrița
7219 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.