50 de oameni au fost evacuați din calea apelor ieșite din matcă, din 30 de locuințe aflate în Petriș. Apele au luat cu totul două case, lăsând sub cerul liber două familii.

Una dintre ele este familia Radu - mama - Cristina, tata și cei doi copii - Raul și Cristian de 9, respectiv 4 ani.

Familia Radu trăiește doar din ajutor social și din alocațiile copiilor, tatăl fiind grav bolnav.

Mama lucrează și ea cât poate cu ziua, prin sat, însă în cea mai mare parte a timpului are grijă de copii - să fie curați, spălați, mâncați, să meargă la școală și la grădiniță.

Cu fiecare zi ce trece și iarna se apropie disperarea familiei Radu crește: vine frigul și ei nu mai au o căsuță a lor! Apele care au ieșit din matcă la finalul lunii iunie le-au dus casa cu totul...

„Absolut tot ne-a luat. Am rămas fără nimic, fără mobilă, fără haine, fără casă. Și calculatorul, pe care Raul l-a primit de la școală, l-au luat apele”, povestește tristă mama care a rămas fără soluții.

Iarna a împins-o să își protejeze copiii și să se mute într-o căsuță mică, împreună cu socri. Dar soluția nu e una de durată. Nu au unde să locuiască șase oameni.

„Până acum patru zile, cât a fost cald, am stat aici, în magazia aceasta, dar nu are geamuri și este deja frig. E curent foarte mare și nu îi pot lăsa pe copii să se îmbolnăvească”, ne spune femeia.

Din păcate, ajutorul de la stat întârzie să vină ceea ce crește disperarea mamei.

„Am primit până acum lemne de la primărie și o cifă de beton. Am luat bani împrumut și am cumpărat BCA, însă nu a fost suficient. Oamenii din sat ne-au ajutat cu ce au putut, au venit cu câte un sac de ciment, cu câte o bucată de BCA, cu ce au avut și ei prin zonă, dar mai este încă mult de muncă. Omul care lucrează la casă a venit din proprie inițiativă, de mila noastră, și s-a apucat de treabă fără să ne ceară niciun ban”, ne mai spune Cristina Radu.

A încercat să ceară ajutor și în comună, și în Bistrița, la autorități, însă peste tot s-a lovit de același răspuns: NU SUNT BANI! Tristă s-a întors acasă unde o aștepta o hârtie de la școală. Ironia sorții...„Ne-au trimis de la școală câte un formular pe care trebuia să-l completăm și una dintre întrebări era dacă Raul are camera lui. Ce cameră să aibă când noi nu avem nici casă?!”, povestește înecată de lacrimi femeia.

De necazul ei s-a auzit până pe Bârgău, zilele trecute primind un frigider și câteva elemente vechi de mobilier pentru a și le pune în noua căsuță. Deocamdată le-a înghesuit în mica magazie în care au locuit până când frigul i-a alungat de aici.

Chiar dacă le lipsesc multe, copiii merg zi de zi la școală și la grădiniță. „Ne descurcăm foarte greu, din ajutorul social și din alocațiile copiilor. Până acum am investit cât de mult s-a putut, dar mai este mult de lucru. Trebuie geamuri la acasă și nu știu cu ce o vom acoperi”, mai spune tristă femeia.

Cristian e încă mic, a împlinit patru ani și are o energia de invidiat. A zbughit-o rapid la joacă, fără prea multe pretenții. Raul, trist și dezamăgit că a rămas fără calculator, fără hăinuțe, și lucrurile pentru școală are un vis secret - vreau minge, „dar să fie de fotbal”, ne mai spune copilul alergând spre tovarășii săi de joacă.

În urma lor, rămâne mama tristă și omul care lucrează încă la casă, doar că materialele de construcție sunt pe sfârșite și nimeni nu le mai întinde o mână de ajutor...