Deocamdată, un singur comerciant, din Șieu Măgheruș, a venit să vândă miei în piața de pe strada Tărpiului pentru masa de Paște a catolicilor. Cum omul nu are concurență, bistrițenii care vor sărbători Paștele la sfârșitul săptămânii pot cumpăra de la acesta carne de miel viu cu 15 lei kilogramul.
În acest sfârșit de săptămână, o parte dintre bistrițeni sărbătoresc Paștele catolic, pregătind fel și fel de bunătăți pentru a marca așa cum se cuvine Învierea Domnului.
Cei care au mers în piața de pe strada Tărpiului au constatat că oferta în ceea ce privește mieii este foarte slabă, un singur comerciant fiind prezent aici pentru a-și vinde marfa.
Omul vinde cu 15 lei kilogramul de carne de miel viu, profitând și de faptul că nu are concurență. Chiar dacă unii clienți spun că prețul este cam mare, totuși au de gând să cumpere măcar câteva kilograme de carne specifică acestei sărbători.
"Am venit să cumpăr câteva kilograme de carne de miel pentru a face ciorbă și niște friptură. Mai mult nu ne permitem, e cam scumpă și anul acesta", ne-a spus un bistrițean aflat în piață.