Pompierii au fost solicitaţi în urmă cu puţin timp să intervină în cazul unui accident mai puţin obişnuit, în care este implicat un cal. Animalul a căzut într-o gură de canal care nu era acoperită.
Un accident s-a petrecut în urmă cu puţin timp pe Strada Tărpiului.
Este vorba despre un cal care ar fi alunecat şi a căzut într-un canal, în partea de sus a cimitirului aflat pe Strada Tărpiului.
Pompierii au fost solicitaţi să scoată animalul din canal iar în aceste momente se îndreaptă spre locul în care s-a produs accidentul.
UPDATE 10.21
Pompierii au încercat să scoată animalul afară, însă nu au reuşit. În ajutor le-a venit şi o persoană cu un utilaj. Calul a fost legat cu nişte frânghii şi tras afară din canal cu ajutorul utilajului.
Oamenii care locuiesc în zonă spun că astfel de incidente sunt dese. "În gurile astea de canal au mai căzut vaci înainte. Iarba e foarte mare în jurul lor şi de aceea nu pot fi văzute. Cei de la primărie au pus capace la canale, dar vin ţiganii şi le fură", a explicat pentru Bistriţeanul.ro o femeie.