10 domnişoare jinduiesc să deţină titlul de cea mai frumoasă bistriţeancă şi s-au înscris la Miss Bistriţa. Concursul va avea loc duminică, pe scena de pe Pietonal.
Miss Bistrița se anunță un concurs interesant pentru frumusețile locale, dornice de afirmare. De mai mulţi ani, Primăria Bistrița organizează acest eveniment, excepţie fiind anul trecut, când a fost amânat deoarece s-au înscris puţine concurente.
Frumoasele au avut un prim contact cu scena de pe Pietonal, în cadrul unei repetiții coordonate de Clara Dohotar, cea care va prezenta concursul.
Zece concurente vor defila pe scena de pe Pietonal, în ediţia din acest an a concursului. Frumoasele care râvnesc coroana Miss Bistrița și se vor lansa astfel în showbiz sunt următoarele: Andreea Liana, Roxana Cadar, Andreea Epure, Bianca Florean, Ingrid Cătună, Tania Dobra, Alina Ganea, Nicole Bugnar, Dora Pop.
Concurentele vor trece prin trei probe „infernale”: ținuta casual, costum de baie și rochie de seară. Concursul va avea loc duminică, pe scena de pe Pietonal.