Un val de nemulțumiri a ajuns astăzi la redacție din partea șoferilor revoltați de lucrările care se fac pe DN 17. Șoferii se plâng că drumul, deși nu are niciun fel de probleme, a fost reasfaltat, iar acum e plin de denivelări, chiar ceva gropi și se circulă cu mult mai prost decât până acum. Ba mai mult, drumul s-a îngustat.
De mai bine de o săptămână, angajații firmei Viarom din București au început lucrările de „slam bituminos” pe drumul care leagă Bistrița de Tihuța.
Drumarii spun că acest slam bituminos este unul dintre cele mai moderne procedee de tratare a îmbrăcăminților rutiere poroase și constă în acoperirea acestora cu un tratament format dintr-un amestec de nisip cu emulsie bituminoasă, care este folosit pentru a repara fisurile apărute acum în DN 17.
În Bistrița-Năsăud lucrările au început în urmă cu aproximativ 10 zile și sunt în grafic. Județului nostru i-a fost repartizată o sumă de aproximativ 10 milioane de lei, necesară pentru efectuarea acestui tip de tratamente din Pasul Tihuța și până la Dej, pe toată suprafața de rulare a DN 17.
Dacă vremea va permite, aceste lucrări se vor realiza anul acesta de la Livezile și până în Pasul Tihuța. Dacă timpul nu va permite lucrările vor fi reluate în primăvara anului viitor, când se vor executa și lucrările spre Dej.
Șoferii care circulă însă spre Pasul Tihuța sunt exasperați de lucrările efectuate la drumul național, fiind nemulțumiți că acum se circulă mai prost decât înainte și există zone în care chiar au apărut mici gropi după ce a fost turnat acest amestec, zone în care înainte, drumul era ca în palmă. Adică, dacă înainte pe aici se circula ca-n palmă, acum mașinile vibrează de la mixtura turnată imperfect pe unele porțiuni.
„Se circulă absolut îngrozitor, parcă ai fi pe un drum plin de denivelări. Înainte circulai pe aici cu plăcere, era un drum ca în palmă, poate cel mai bun din Bistrița-Năsăud. Acum sunt porțiuni pe care mașina vibrează pur și simplu și îți clănțăne dinții în gură. E incredibil cum au putut reabilita un drum bun și a rezultat unul prost. Sunt câteva zone în care au apărut și gropi în asfalt, mici, ce-i drept, dar aceste gropi nu existau în urmă cu două săptămâni. Sunt curios să vedem cum va arăta acest drum peste un an. Pun pariu că la cum s-a făcut reabilitarea asta vom avea gropi și unde nu au fost" - se plânge unul dintre șoferii care a trecut astăzi pe acest drum și a trimis pe adresa redacției mai multe fotografii.
Șoferii sunt nemulțumiți de faptul că prin noile lucrări care se execută acum, nu se toarnă noul strat de asfalt pe toată lățimea drumului, pe fiecare bandă de rulare existând mai mult de o jumătate de metru neacoperită de aceste lucrări. „Se și îngustează drumul și este din ce în ce mai periculos să se circule. De pe fiecare bandă s-a luat cel puțin o jumătate de metru" - explică același șofer.
Chiar și așa, cei de la drumurile naționale spun că lucrările se desfășoară cât se poate de corect și că acestea se încadrează în toate normele.