Bătaie în toată regula în această seară la o stână din Cormaia. Un cioban a fost grav rănit și pentru coborârea lui este nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Aceștia au pornit spre Valea Cormaia pentru a-l coborî pe rănit până la autospeciala de salvare care îl va duce la spital.
O bătaie la stână între ciobani s-a sfârșit prost pentru unul dintre aceștia.
Bărbatul s-a ales cu mai multe răni, care nu-i permit să coboare pe propriile picioare până la întâlnirea cu autospeciala salvării, care să îl transporte la spital pentru mai multe investigații.
La fața locului au fost solicitați salvamontiștii pentru a-l coborî pe bărbatul aflat într-o zonă greu accesibilă până la drum, unde îl așteapta ambulanța care îl va duce spre spital.
UPDATE:
Echipa salvamontiștilor formată din Horațiu Miron, Andrei Nașcu, Bogdan Miholca și condusă de șeful Serviciului, Mircea Baciu, a ajuns la ciobanul rănit după aproape două ore de când s-a cerut ajutor prin 112. Stâna se afla într-o zonă greu accesibilă din Munții Rodnei, pe Valea Cormaia. Rănitul, un bărbat de 46 de ani a fost preluat de salvamontiști și stabilizat, după care a fost transportat spre autospeciala SMURD. În mai puțin de o oră bărbatul rănit a fost coborât de la stână de salvamontiști și predat paramedicilor.
Aceste este suspect de fracturi costale, după ce a fost lovit foarte tare cu o piatră în spate. Bărbatul avea dureri greu de suporat și nici nu putea să respire.