În mai puțin de două ore pompierii voluntari, poliţişti locali și angajații de la Agenţia pentru Protecţie a Mediului dar şi ai Gărzii de Mediu au reuşit să adune aproape 10 m cubi de gunoi, din albia pârâului care face legătuta între drumul de centură şi zona Kaufland.
Peste 50 de voluntari s-au reunit în această dimineață, în zona magazinului Kaufland de pe bulevardul Independenței şi au pornit să ecologice se pârâul care face legătura între râul Bistrița și zona fabricii Rombat. La acţiunea de ecologizare au participat voluntari din cadrul S.V.S.U. Bistriţa, Poliția Locală Bistrița dar şi angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi ai Gărzii de Mediu.
Irinel Rad, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa spune că acţiunea organizată de SVSU împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului este dedicată Zilei Pământului care se sărbătoreşte astăzi, acţiunea de ecologizare fiind prinsă şi în activităţile municipalităţii dedicate Lunii Curăţeniei.
Voluntarii au reuşit, în mai puţin de două ore să adune aproximativ 80 de saci cu reziduri menajere din albia râului.
În timp ce voluntarii ecologizau albia râului, două femei, nederanjate de nimeni, cotrobăiau liniştite prin publele instalate în zonă. De această dată, probabil de groaza celor prezenţi, niciuna dintre ele nu a aruncat pe jos gunoaiele însă locatarii se plâng că tot timpul au probleme cu căutătorii în gunoaie care scot din pubele şi aruncă rezidurile pe unde apucă.
Şeful Agenţiei pentru Protecţie a Mediului, Sever Roman, i-a încurajat pe locatari să sune la poliţia locală când sesizează astfel de probleme şi încet, cu implicarea tuturor Bistriţa poate scăpa de gunoaie.