Primăria Beclean se pregătește să dea din nou tonul în materie de administrație publică modernă și eficientă prin construcția unei parcări cu patru etaje fix în mijlocul orașului.
Conducerea orașului Beclean a fost în ultimii ani un model pentru toate administrațiile publice din județul Bistrița-Năsăud și nu numai. Investițiile care s-au făcut în oraș au ținut cont în primul rând de nevoile cetățenilor și mai apoi de posibilitatea exploatării din punct de vedere turistic, economic și/sau cultural.
Anul acesta vor demara lucrările pentru construirea unei parcări etajate în centrul orașului Beclean. Oraș în plină ascensiune turistică, cu o numeroase proiecte de investiții aflate în derulare și sedii noi de instituții, Becleanul are nevoie de parcare etajată, cu sistem modern de taxare și acces.
Viitoarea parcare va deservi în primul rând cetățenii care doresc să ajungă la oricare dintre obiectivele aflate în zonă precum Protopopiatul Ortodox, grădinița, blocul social, piața, blocurile ANL, SMURD-ul, judecătoria, biserica din parc, primăria, trezoreria, parchetul, „Aquabis”, „Electrica”, Ocolul Silvic, licee sau școli generale. În aceași măsură această parcare se adresează și sutelor de mii de turiști care vizitează orașul în sezonul cald.
Parcarea etajată de la Beclean va fi o construcție modernă, proiectul urmând să fie unul multianual. În prima fază, 2016-2017, se vor construi etajele 1 și 2 și apoi dacă se mai impune și există cerere se va continua până la etajul 4, cu rampe de urcare şi toate dotările necesare. Parcarea va aduce și un venit pentru administraţia locală.