Un autoturism Volkswagen a fost cuprins de flăcări în parcarea complexului Schreiner de pe strada Subcetate. Alertaţi de fumul gros şi foc angajaţii complexului au sunat la 112 şi au cerut ajutorul pompierilor.
Inciendul a avut loc în urmă cu puţin timp, iar alerta s-a dat după ce angajaţii şi clienţii complexului au văzut flăcările.
În zonă a apărut imediat o autospecială cu apă şi spumă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
Militarii au stins repede flăcările şi au reuşit să evite extinderea incendiului, mai ales că autoturismul era aproape de restaurantul Flamingo dar şi de clădirea unde este complexul sportiv.
Imediat după stingerea incendiului pompierii militari au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate de la ce anume a pornit focul.
Din fericire, în urma acestui incident nimeni nu a fost rănit.